miercuri, 20 august 2008

Spitalul mortii la Bacau ?

Exact cu 4 luni in urma, poetul Cezar Ivanescu, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din Romania, director al Editurii Junimea din Iaşi şi Comandor al Ordinului Steaua României se interna la clinica Palade din Bacau. A platit 22 milioane de lei vechi pentru a i se face o interventie chirurgicala minora de catre chirurgul Vasile Palade, în data de 22 aprilie 2008. Mai avea de trait putin deoarece dupa doua zile, pe 24 aprilie pur si simplu a murit. Fiica poetului, Clara Arustei este convinsa ca "Decesul a survenit in data de 24 aprilie, ca urmare a unui sir continuu de culpe medicale, pe care le calificam a fi extrem de grave A facut o sesizare si la Colegiul Medicilor din Bacau. "In Clinica Palade si apoi in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, spital in care medicul V. Palade a profesat, ca sef al Sectiei de Chirurgie pana anul trecut, pacientul a fost practic abandonat, fara a i se face investigatiile absolut obligatorii pentru punerea unui diagnostic (ecografie a inimii, tomografie etc.). Cezar Ivanescu a fost trimis foarte tarziu si in stare foarte grava, aproape in soc cardiogen, cu un diagnostic fals de embolie pulmonara, nebazat pe investigatii clinice, spre Bucuresti, cu elicopterul, cu un echipaj SMURD, ca urmare a interventiei prietenilor in tara si din strainatate".
Clara Arustei vrea ca institutiile competente sa isi faca datoria si sa ii dea un raspuns in acest caz deoarece este convinsa ca tatal ei a murit cu zile.
Acesta nu este singurul caz, la cateva zile dupa moartea lui Cezar Ivanescu , o alta famile a ramas indurerata.
"Nici eu nu voi uita niciodata imaginea mamei, pe care am gasit-o in coma la Spitalul din Bacau, dupa ce cu doar o saptamana inainte, am petrecut un Paste fericit si implinit in familie. Mama a murit din cauza unei pleurezii care s-a agravat cu concursul medicilor implicati si inca ma intreb cum este posibil ca in anul 2008 sa mori din cauza unei "ape la plamani". Ma mai intreb cum este posibil ca tot in anul 2008, in cadrul unui spital de urgenta, sa-ti fie puse 4 diagnostice diferite (reumatism, pleurezie, embolie pulmonara, fasceita necrozanta -despre ultima boala chiar si medicii implicati si cei care investigheaza cazul la Colegiul Medicilor Bacau au recunoscut ca nu stiu mai nimic si ca au informatiile de pe internet), iar tratamentul sa fie hotarat la intamplare, ca intr-un joc joc grotesc de ruleta ruseasca.Mai mult, ce ma frustreaza enorm este cinismul managerului Spitalului din Bacau care si-a exprimat regretul ca "medicii nu au putut sa se opuna destinului dnei Butnaru Georgeta", ca si cand era vorba despre o condamnata la moarte. Tot in acelasi context, Spitalul ne anunta ca nu ne poate furniza informatii sau copii dupa actele medicale referitoare la decesul mamei mele, pentru ca acestea sunt confidentiale.Sunt hotarata sa merg pana in panzele albe sa demasc acesta incercare grosolana de musamalizare. Am facut deja plangere penala, plangere la Colegiul medicilor, memoriu la minister, la Raed Arafat, la Camera Deputatilor si ma intreb ce trebuie sa mai fac ca cei vinovati sa platesca pentru ca mama se afla in cimitir.." povesteste o tanara care a ramas fara mama .
Ramane intrebarea, acest memoriu a ajuns unde trebuie si mai ales a fost citit ? Poate cineva se va autosesiza si va trimite o echipa in control, macar de bun simt deoarece familii intregi sufera acum si traiesc cu impresia ca persoanele dragi le-au fost luate de langa ei din neglijenta medicilor. Ce e mai grav , persoanele care au avut internate rudele la spitalul din Bacau si nu au mai iesit vii, traiesc cu senzatia ca acolo , la clinica Palade doctorii sunt considerati "nu criminali, ci criminali in serie"...

Atasez fisa medicala a lui Cezar Ivanescu pentru a fi studiata de specialisti.




























































































































Atasez si sesizarea catre Colegiul Medicilor Bacău

În atenţia Departamentul Jurisdicţie profesională şi litigii


Subsemnata Clara Lucia Aruştei, cu domiciliul în ...
Vă aduc la cunoştinţă cazul scriitorului Cezar Ivănescu, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din Romania, director al Editurii Junimea din Iaşi şi Comandor al Ordinului Steaua României, care şi-a pierdut viaţa ca urmare a unei intervenţii minore şi programate efectuată la Clinica Palade din Bacău (Clinica Palade, str. Erou Ciprian Pintea nr. 21).
Intervenţie efectuată de medic dr. Vasile Palade în data de 22 aprilie 2008.
Semnalăm faptul că:
– în Clinica Palade pacientul Cezar Ivănescu nu a fost supus unui control medical adecvat preoperator (în raport cu datele particulare ale pacientului: vârsta – 66 de ani; tipul intervenţiei: una programată, faptul că pacientul era fumator activ) şi nici nu a fost informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiei medicale propuse, a riscurilor potenţiale procedurii, a alternativelor existente la procedurile propuse, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
– nici familia şi nici pacientul nu au fost informaţi despre faptul efectuării unei anestezii generale. Considerăm că pacientul nu a semnat nici un act în acest sens. Pentru confirmare dorim confruntarea semnă­turilor existente. În susţinerea celor afirmate pot veni şi declaraţiile persoanelor cu care Cezar Ivănescu a purtat conversaţii telefonice în cursul zilei de luni 21.04.2008 şi cărora le-a transmis, încă o dată, că va fi supus unei intervenţii minore, cu metode moderne, nefiind măcar adusă în discuţie posibilitatea unei anestezii generale. Eu însămi am fost realmente şocată la auzul veştii că a fost supus unei anestezii generale.
– în cursul zilei de miercuri 23 aprilie, după cum specifică fişa SCRISOARE MEDICALĂ, în fapt un bilet de transfer – Clinica Palade plasa pacientul aflat deja în stare foarte gravă la SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU cu diagnosticul de: Hemoroizi grad IV SÂNGERÂNZI. Prolaps hemoroidal; Cardiopatie ischemică cronică nedureroasă; Bronşită cronică tabacigă. Nici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Cezar Ivănescu nu a beneficiat de o investigaţie medicală serioasă şi de un tratament adecvat, diagnosticul de embolie pulmonară fiind pus fără ca pacientul să fie investigat în sensul susţinerii diagnostice prin metode specifice paraclinice.
– s-a luat decizia trimiterii pacientului la Bucureşti cu elicopterul Smurd fără existenţa suportului diagnostic necesar (lipsa unei electrocardiograme la predarea pacientului echipajului Smurd), şi nu la Iaşi cu Salvarea. Pacientului i-a fost făcută o electrocardiogramă cu doar câteva minute înainte de transportul acestuia de la SJU Bacău la aeroportul Bacău. Solicităm o copie după această electrocardiogramă. Cezar Ivanescu a fost intubat în elicopter şi nu la SJU Bacău, pierzându-se din nou timp vital.
Ţinem să atragem atenţia în mod special asupra faptului că poetul Cezar Ivănescu nu figura în evidenţa nici unui medic ca având o suferinţă cardiacă. Deci, dacă conform fişei de transfer (vedeţi şi Fişa anexată) a fost diagnosticat ca având această suferinţă, atunci în mod evident acest diagnostic i-a fost pus la Clinica Palade, luni 21 aprilie a.c. Dacă într-adevăr Cezar Ivănescu a fost diagnosticat luni, ridicăm la modul cel mai grav întrebarea: Cum a fost posibil ca un medic să facă o intervenţie chirurgicală şi o anestezie generală fără a se edifica asupra gravităţii suferinţei cardiace şi fără a-i pune în vedere pacientului şi familiei faptul că este suferind cu inima? Acest amănunt foarte important ne-a fost semnalat şi de Medicul Şef de la Morga Spitalului de Urgenţă Floreasca Bucureşti, ca fiind unul extrem de grav. (Reproducem şi din Fişa de susţinere a diagnos­ticului şi tratamentului, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Secţia de Urgenţe Majore: „Nu se cunosc detalii despre antecedentele personale patologice, nu reiese nimic din copia după FO trimisă.“)
În dimineaţa zilei de 24.04.2008, pacientul avea extremităţile reci şi cianozate, gura foarte uscată, limba de culoare normală, era în stare de conştienţă, vlăguit, extrem de deshidratat (după cum declara chiar medicul curant ATI, George Dahnovici în jurul orei 10:30), avea o sondă pentru urină la al cărui capăt dinspre pat erau difuze picături de sânge şi se afla sub tratament cu heparina şi furosemid, fiindu-i administrate în acea zi, până la ora 15, trei doze de furosemid, ultima cu puţin înainte de a fi transportat cu Salvarea la aeroport (asta în situaţia în care pacientul fusese internat cu o zi înainte având tensiunea 8!!!). Cezar Ivănescu acuza dureri mari în locul operat, o stare intensă de foame şi o senzaţie imperioasă de defecaţie, fiind evident stânjenit de răspunsul medicului care afirma că nu are de ce să simtă această necesitate. (Vedeţi şi fişele anexate, la ora 11:07, ora procesării probei de sânge recoltate, Cezar Ivănescu avea Glu: 32 mg/dL; ulterior dr. Carina Ribac a transmis tele­fonic, după deces, şi valorile ultimelor analize ale sângelui recoltat pacientului în jurul orei 14, la SJU Bacău, care indicau faptul că Cezar Ivănescu intrase în insuficienţă renală acută.).
Familia pacientului nu a primit nici un fel de informaţii despre starea reală a sănătăţii pacientului, cu toate că, prin intermediul prietenilor din ţară şi din străinătate, medicii Secţiei Terapie Intensivă a SJU Bacău au fost puşi în legătură telefonică cu diverşi specialişti cardiologi de marcă din Iaşi (prof. dr. Grigore Tinică, prof. dr. Datcu).
Ignorând deontologia profesională medicii discutau lângă patul pacientului despre faptul că acesta face embolie multiplă şi afirmau că „aşteaptau să vadă unde va ajunge cheagul de sânge, sperând că pacientul nu are vreo deformaţie congenitală a inimii“. Cezar Ivănescu mi-a specificat clar, insistent, repetând de două ori: „Am auzit totul. Tot ce s-a discutat.“ Chiar şi din aceste conversaţii se poate deduce că actul medical se baza pe supoziţii şi nu pe date furnizate de investigaţii medicale (ecografie cardiacă, explorare ecografică pulmonară, tomografie etc.).
Echipajul Smurd nu a primit copii după toate analizele medicale făcute postoperator pacientului în SJU Bacău. Din analizele ajunse în Bucureşti reiese că probele de sânge recoltate pe 23.04 a.c. au ajuns la laborator la orele 14:40, respectiv 15:13. Întrucât rezultatele acestor analize aveau valori extrem de nefavorabile (D-Dimeri 1,11 ug/mL FEU etc.), devine de neacceptat faptul că medicii unei secţii de Terapie Intensivă nu ar mai fi făcut şi altele care să lămurească stărea reală a pacien­tului până în dimineaţa zilei de 24.04. ora 7:39.
În lipsa unor explicaţii medicale plauzibile considerăm că toate aceste aparente neglijenţe sunt menite să ascundă adevărul.
În Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, medicii au fost îngroziţi de starea extrem de gravă în care a ajuns şi de faptul că nu înţelegeau de ce un pacient prezentând simptomele unei afecţiuni cardiace a primit doar un tratament suportiv. Aici, la Secţia Urgenţe Majore scriitorului Cezar Ivănescu i-au fost efectuate numai în decursul a câtorva minute investigaţii care au inclus şi o ecografie a inimii.
În viziunea noastră lipsa de responsabilitate medicală în evaluarea reală şi documentată a pacien­tului, ignorarea de elemente esenţiale legate de anamneza (fumător de peste treizeci de ani, pacientul nu figura în evidenţa nici unui medic de familie sau a unui medic cardiolog; scăderea bruscă în greutate cu 20 kg în perioada februarie–aprilie 2008, edeme ale membrelor inferioare bilateral; aplicarea procedurii standard în operaţia de hemoroizi efectuată de dr. Vasile Palade prin anestezie generală fără a ţine seama de patologia multiplă a pacientului în vârsta de 66 de ani, şi fără a se autosesiza ca medic chirurg, în special, în privinţa diagnos­ticului de "cardiopatie ischemică cronică nedureroasă" – suferinţă al cărei diagnostic necesita o serie întreagă de analize şi monitorizare îndelungată, iar nu o singura zi (v. Şi cartea dr. Mircea Cinteză, Ce-i cu inima mea, doctore?, Humanitas, 2005), greşirea diagnosticului la Spitalul Judeţean din Bacău şi aplicarea ­­­trata­men­tului necorespunzător, precum şi decizia de a fi trimis cu elicopterul Smurd, ştiindu-se efectele negative ale înălţimii asupra unui pacient suspectat de embolie pulmonară nediagnosticată, au determinat, prin nerespec­tarea dreptului la viaţă al pacientului şi la un tratament corect şi eficient, un final tragic al cazului.

Din toate discuţiile purtate ulterior cu medici din Bucureşti şi din Iaşi despre cazul Cezar Ivănescu, a rezultat faptul că acesta nu ar fi trebuit sub nici o forma operat şi că, în nici un caz nu se justifica riscul major al expunerii pacientului la o anestezie generală şi mai mult, un asemenea pacient ar fi avut nevoie în mod obligatoriu de examene medicale complexe şi complete.

În numele dreptului la adevăr şi al memoriei acestei mari personalităţi a culturii române, vă rugăm să luaţi în discuţie cazul scriitorului Cezar Ivănescu cu toată seriozitatea necesară unei asemenea situaţii dramatice, întrucât considerăm că este un lucru extrem de grav faptul că un pacient a murit, în anul 2008, ca urmare a unei intervenţii minore, programate şi plătite cu bani grei.




Cu cele mai nobile sentimente,
Bucureşti, 21 iulie, 2008 Clara Aruştei










4 comentarii:

Anonim spunea...

salut. Sunt o jurnalista din bacau. Cercetez in continuare cazul Ivanescu. Si as vrea, daca poti, sa discutam. trimite-mi un mail la aykasha@gmail.com

Anonim spunea...

Salut,

nu vreau sa fiu avocatul spitalului din Bacau, pt. ca nu locuiesc in Bacau, si nici nu sunt de acord cu sitemul romanesc medical...dar...inca nu v-ati obisnuit cu spitalele din Romania? Credeti ca daca ii dai in judecata, vor veni altii mai buni? Stati linistiti...ganditiva la medici care te vor opera pe tine peste 10-20 de ani...sunt mult mai slabi.
Pe de alta parte, este interesant cum o persoana obisnuita intervine in limbajul medical si decide unde a gresit si cine. Cred ca era corect ca afirmatiile sa fi fost sustinute de specialisti. Tie ti-ar place ca un frizer, de exemplu, sa se bage in job-ul tau, si sa-ti spuna raspicat unde gresesti???
Romania...e Romania; aici nu se va schimba, mai nimic. Ajungi la Spital, la 60 de ani, si ar cam trebui sa te gandesti ca ai sanse sa nu mai iesi. Poate ar trebui sa te lasi de fumat, de alcohol, si de mancat pe saturate...sa faci putin sport, si poate...prinzi 70-80 de ani. Nu va inchipuiti ca in alte tari toti mor de batranete...sa fim seriosi. Pe noi ne doare cand trebuie sa dam mita, nu sa judecam competenta unui medic. Pe astia ii avem, si altii nu avem de unde lua. Ce te faci? Ca asta e realitatea.
Pe de alta parte, astfel de evenimente se-ntampla zilnic...oamenii mor in spitale, din diverse motive. de ce este mai important acest domn, scriitor, decat o alta persoana? Incepem sa discriminam?Tragedia de acest fel nu e singulara.
Un lucru e cert...medici nu pot fi schimbati...nu ai cu cine...e o iluzie ca sunt altii mai buni.
Dar sistemul medical poate fi schimbat. si poate in 20-30 de ani, vom avea medici competenti...indieni, chinezi, africani. Romanii nu prea mai fac medicina. e si greu sa respecti atatea juraminte si reguli. Tine de aducatia natiei tale.
Rezultatul? Trebuie sa avem grija de noi singuri, pui bani deoparte, si te duci in spitalul cel mai apropiat de granita....cel putin Ungaria. Daca e urgenta?...nasol moment.
Am vazut in Vest foarte multi batrani, in viata, si plimbandu-se si luind masa la restaurant. Pai astia credeti ca au intrat in vreun spital? Astia au avut grija de ei. Nu s-au indopat de Paste, Craciun si alte sarbatori, cu alcohol si mancare.

Anonim spunea...

si eu m-am programat pentru un furuncul,la operat.m-ai speriat.sa ma retrag?
lmgrt@yahoo.com

Anonim spunea...

Ai mari probleme, fătuca!!! Se întâmplă lucruri grave în spitalul din bacău, secţia cardiologie, gândaci prin secţie, asistenţi jucând solitare în timpul programului! Si mai e o vorba... Să nu ai norocul dr. N., căruia îi vine un pacient, refuză să -l vadă, pentru că oricum moare, dar căruia îi acordă toată atenţia ,după ce un umil asistent îi spune,,e copilul dv. Domnule doctor "!!!