Gripa porcină. Ce nu ni se spune?
· Se proclamă pandemie, se mobilizează guverne, se cheltuiesc milioane pentru gripa porcină cu 145 de victime mai puţin decât cele provocate în fiecare an de fulgere (1170 de victime pe an), iar 98% din bolnavi se vindecă fără nicio terapie.
· Decesele (în principal ale copiilor) în Africa şi Asia sunt doar din cauza malariei 3000 în fiecare zi. De ce aceasta nu constituie nici măcar o ştire, în timp ce „pandemia” - cu foarte puţine victime - monopolizează mass-media, pune în mişcare organisme şi guverne mondiale?
· Vaccinările sunt periculoase. În 1918-1919, pe perioada gripei aviare spaniole, doar soldaţii şi alte persoane care fuseseră vaccinate împotriva gripei s-au îmbolnăvit şi au murit. Cei care au refuzat vaccinul au rămas sănătoşi şi, în plus, îi ajutau pe bolnavi şi transportau morţii. De asemenea, şi din cauza vaccinării din 1976 împotriva pandemiei porcine de atunci, oamenii au murit şi mulţi au paralizat din cauza vaccinului şi nu din cauza virusului porcin.
· „Copiii care se vaccinează împotriva gripei prezintă un pericol de trei ori mai mare să se îmbolnăvească de gripă”- James R. Shannon, fost Director al Consiliului Naţional American de Sănătate
· În Franţa, Anglia, America, China, Germania, România se impune vaccinul obligatoriu (cu penalităţi pentru cei care insistă să fie stăpâni pe propriul trup)
· Pentru înfruntarea gripei: igiena şi vitamina D care se activează prin expunerea la soare .
- noul tip de virus gripal A H1N1(„virusul gripei porcine”) a fost creat în laborator
· nu se aseamănă cu nici un alt virus precedent
· pentru sinteza lui s-a folosit virusul gripei spaniole din 1918 combinat în mod artificial cu tulpina virusului comun H3N2 şi H5N1 (tulpina gripei aviare)
· conţine material genetic de la două tulpini de gripă porcină, două tulpini de gripă umană şi o singura tulpină de gripă aviară
Un vaccin periculos!
provoacă cancer şi alte boli grave:
- mutaţii genetice şi oncogeneză prin injectarea de material genetic străin direct în sânge (cf. studiilor recente)
celulele umane utilizate curent în producţia de vaccinuri sunt celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane, celule fetale provenite din embrion uman avortat (sunt singurele celule capabile să supravieţuiască in vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu) şi celule animale (embrion de pui, etc.)
vaccinul „Optaflu” contra gripei porcine al Companiei Novartis va folosi celule umane provenite din tumori canceroase!
- sindromul Guillain-Barré (GBS), boală autoimună ce cauzează paralizia braţelor şi a picioarelor, iar în cazuri rare, a întregului corp
în 1976 s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină (comună, dată de virusul natural şi nu cel sintetic actual) în rândurile soldaţilor de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre ei a decedat, cel mai probabil din cauza eforturilor fizice prea mari decât din cauza gripei. Aceasta a dus la lansarea unei vaccinări în masa a 40 milioane persoane împotriva unei pandemii care nu s-a materializat. Mii de oameni au cerut despăgubiri pentru leziunile cauzate de vaccinare. Cel puţin 25 de oameni au murit şi 500 au paralizat.
- nu este recomandată vaccinarea celor care suferă de boli are plămânilor (agravează astmul la copii), inimii, rinichilor sau a celor cu sisteme imune slăbite, femeilor însărcinate şi copiilor sub cinci ani
Cât de gravă este gripa porcină?
- simptomele de gripă porcină sunt cel mult moderate
- gripa porcină este cu mult mai blândă decât s-a aşteptat (cf. „The Times”)
- boala nu se manifestă mai drastic decât o răceală severă, deci rolul vaccinării este pus sub semnul întrebării
- în Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa, se înregistrează o mortalitate de 0,03 %, cu mult mai scăzută decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A
deci nu este justificată vaccinarea în masă a populaţiei, cu atât mai puţin în România unde s-au înregistrat doar 322 de cazuri!
Deoarece conţine:
- adjuvanţi toxici
cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare de mercur sub formă de thimerosal (un conservant letal) de 50 de ori mai toxic decât mercurul însuşi. O doză destul de mare poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Intoxicaţia cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj. Un alt adjuvant comun pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu care este implicat in boala Alzheimer, cauzează alergii şi şoc anafilactic
- adjuvanţi noi
pentru vaccinul gripei porcine sunt folosiţi, cu acordul OMS-ului, cei mai mulţi adjuvanţi noi incluzând MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04. Adjuvantul MF59 este de natură uleioasă şi conţine Tween80, Span85002 şi squalena. Studiile efectuate pe şoareci au arătat că adjuvanţii uleioşi induc probleme motorii şi paralizie. Adjuvantul ASO3 conţine de asemenea Squalena (cauzatoare a sindromului războiului din golf) care provoacă şi boli autoimune. Adjuvanţii Sqalena şi Tween80 provoacă infertilitate la animale.
Întrebări fără răspuns:
• De ce sunt copiii cei care trebuie să primească cei dintâi un vaccin experimental?
• Ce răspuns va da statul pentru cazurile în care copiii şi femeile însărcinate vor fi lezate?
• De ce în SUA şi in Comunitatea Europeană (deci şi în România) se acordă imunitate totală în faţa legii, împotriva oricăror plângeri în instanţă care ar putea rezulta în urma vaccinării?
• De ce se permite companiilor farmaceutice, oficialităţilor din sistemul de sănătate şi oricui care se ocupă de administrarea vaccinurilor experimentale ca în timpul unei stări de urgenţă să fie protejaţi legal în cazul în care populaţia suferă leziuni în urma vaccinării?
• De ce se impune vaccinarea obligatorie când riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării sunt enorme?
• Cum poate fi impusă vaccinarea obligatorie când etica medicală şi legile ţării prevăd pentru orice tratament medical, consimţământul informat al pacientului?
• De ce nu există nicio organizaţie care să controleze conţinutul vaccinurilor la firmele producătoare?
6 comentarii:
Eu am senzatia ca cel putin in Romania discutia cu gripa AN1H1 se invarte undeva intre cei 525.000 de morti din Libertatea, indiferenta si indolenta nativa si potentialul unei surse de venit pentru cativa smecheri…
M-am uitat un pic pe cifre (nu pe cele ale imbecililor din Libertatea la care matematica este inca undeva la nivelul clasa I si “hai sa invatam sa scriem semnul “+”)…
Mi-a iesit asta:
http://atitudini.wordpress.com/2009/10/27/gripa-porcina-oare-noi-ne-dam-seama-cu-adevarat-la-ce-se-poate-ajunge/
Eu cred ca majoritatea nu ne dam seama cat de serioasa poate deveni treaba!
Si chiar daca par insensibil, pe mine nu ma sperie numarul de “posibile decese”… Ma sperie costurile la nivel de societate!
Tineti cont cam cat a costat in Romania gripa aviara. Si adaugati ca azi ne aflam pe fundul unei foarte adanci gropi numita “criza economica”…
Au autoritatile idee cam despre ce poate fi vorba intr-un viitor foarte apropiat?
provoaca cancer? :))) si altele ...
Vaccinarea nu este obligatorie nici in Romania, nici in alte tari.
Afla adevarul despre vaccinul de gripa porcina.
Fox News : Swine Flu vaccine is more deadly than Swine Flu itself
www.swineflulies.com
Free Casino Games tyuueooru
Online Casinos
Ensure that the one you're interested in prefer using a trustable and ideal software that you can rely on.
[url=http://www.nhgaa.org/]Online Casino Gambling[/url]
Reliable Online Casinos
Get free welcome bonus when depositing for the first time! You'll get 100% free with your first deposit or up to $20.
http://www.nhgaa.org/ - Download Free Casino
This is why online casino seems to be a common interest of many nowadays.
http://www.spicylink.com/community/viewtopic.php?p=398254#398254 http://forums.mewsite.com/viewtopic.php?f=3&t=44013 http://www.ichatasia.com/forum/viewtopic.php?f=3&t=109682 http://www.kevlaur.net/parrotcrown/forum/index.php?topic=94515.new#new
http://www.redknightsvt3.com/forum/viewtopic.php?f=2&t=193014 http://www.offroadregistrations.co.uk/forum/viewtopic.php?p=81703#81703 http://www.minergynews.com/forum/viewtopic.php?f=2&t=199417 http://www.thornsqd.co.uk/site/viewtopic.php?f=3&t=1087
http://mrm.krosnocity.pl/viewtopic.php?f=2&t=21385 http://www.beity-eq.com/forum/viewtopic.php?p=206070#206070 http://ashita.sdap.jp/cgi-bin/mango/apeboard_plus.cgi?command=read_message&msgnum=690
Trimiteți un comentariu