luni, 21 iulie 2008

Mini-plantatie de porumb in cartierul Frumoasa



Iesenii se numara printre cei mai mari consumatori de malai ai Romaniei, sau cel putin asa reiese din datele statistice.

Potrivit datelor publicate in Anuarul Statistic al judetului Iasi, cantitatea de malai consumata lunar, de moldoveni, este dubla in comparatie cu media pe tara. Astfel, daca in celelalte regiuni ale Romaniei, o persoana utilizeaza lunar 1,2 kg de malai, in regiunea de Nord-Est, cantitatea ajunge la 2,8 kg.

Mamaligari cu porumb in regula

Si, pentru ca nu degeaba se spune ca moldovenii sunt mamaligari, locatarii blocului 777 din cartierul Frumoasa se mandresc cu acest lucru si au avut o initiativa mai putin obisnuita. In spatiul verde din fata scarii, o familie de pensionari a plantat porumb. „Este foarte frumos ceea ce am facut noi, pentru ca, dupa cum vedeti, spatiul verde este ingrijit, iar porumbul a crescut frumos. L-am si plivit, ca sa nu creasca buruienii. Noi mancam mamaliga de cand suntem mici“, a spus locatara care a avut initiativa.
La randul lor, sefii Directiei Agricole pentru Dezvoltare Rurala Iasi au un sfat pentru micii producatori. „Daca tot iubesc popusoiul, este pamant la marginea Iasului, unde pot cultiva, pentru ca in spatiul ala ar trebui sa planteze flori sau iarba. Dar daca au facut vreo 30 de stiuleti, le recomandam sa-i foloseasca cat sunt inca tineri si sa-i fiarba, pentru ca prea mult malai n-au cum sa faca“, a spus Neculai Olariu, director adjunct la DADR Iasi.

Julio Iglesias nu va uita niciodata Iasul, Busuioc nici atat

Spun acest lucru din doua motive: unu, la Iasi din cauza ploii s-a stricat aparatura de milioane de euro si a fost nevoit sa amane concertul de la Constanta si doi, raceala cu care au fost primiti de publicul iesean.

Se spune ca implinim 600 de ani de atestare documentara, insa se stie ca nu este chiar asa deoarece avem mai multi ani ca Bacaul, care sarbatoresc si ei tot 600 de ani. In fine, ideea e ca in acest an aniversar, Iasul a avut ocazia sa vada in concert unul dintre cei mai mari artisti , cel putin eu asa il consider. Lucrul acesta l-a spus si Julio Iglesias pe scena aplasata pe stadionul “Emil Alexandrescu”; “aveti in fata dumneavoastra cel mai mare artist al tuturor timpurilor”. Nu imi mai amintesc daca a spus si “ in viata”.

A intrat pe scena si a fost aplaudat timid de publicul din fata scenei : locul unde erau oficialitatile si vip-urile. Daca in zona oficialitatilor am recunoscut mai multe persoane, fiind prezente autoritatile orasului in zona “ vip” erau fel de fel de persoane care au fost la concert deoarece nu aveau chef sa mearga la un film sau sa stea acasa. Au fost si comentarii de genul, daca stiam ca Busuioc canta o singura piesa nici nu mai veneam. O alta persoana din zona “ vip” nu intelegea absolut nimic din ce spunea Iglesias pe scena si ma ruga sa ii traduc deoarece nu intelegea de ce rade publicul. Cateva persoane din fata scenei au incercat timid sa cante atunci cand artistul invita publicul sa cante cu el iar altii au renuntat sa se gandeasca la ce va barfi lumea de langa si au inceput sa danseze. Sa cante si sa danseze, asta isi dorea Iglesias de la publicul iesean. Insa nu a reusit mare lucru, deoarece in fata lui se aflau autoritatile Iasului care “nu dadeau bine in poze sa danseze”. Pe lateral se aflau subordonatii celor care stateau in fata lui Iglesias, insa nu dadea bine sa vada seful ca “isi fac de cap” la concert. Au fost in randurile din spate ieseni care au apreciat concertul si care s-au simtit foarte bine si asta pentru ca erau departe de ochii lumii.

Nu pot sa accept insa un lucru: a venit la Iasi Costel Busuioc, romanul care a fost intens mediatizat dupa ce a castigat un concurs in Spania. Toata presa ieseana a scris ca “ Pavaroti de Carpati” s-a nascut in judetul Iasi. Se stia ca in concert va interpreta o singura piesa deoarece nu a avut timp sa repete altele cu Julio Iglesias. Daca la Cluj au cantat de doua ori , la Iasi, in locul sau natal a cantat o singura data. De ce? Pentru ca publicul nu a fost in stare sa aplaude cei doi artisti care daca ar fi fost aclamati, s-ar fi intors pe scena sa faca un bis. La Iasi, atmosfera a fost cam asa la finalul concertului : Iglesias canta “ me va, me va” iar publicul din fata(autoritatile) s-a ridicat in picioare si a plecat, spre nedumerirea celor din spatele lor. Imaginea per ansamblu al concertului a fost cam asa: aveai senzatia ca pe scena de pe stadionul din Copou se afla Michael Jackson, in scaun cu rotile iar publicul nu indrazneste sa se ridice in picioare si sa aplaude de teama sa nu se supere artistul.

duminică, 13 iulie 2008

Strasbourg




Am fost plecata o saptamana la Strasbourg. Am promis ca voi posta niste fotografii.



Cu 7 euro poti face o plimbare cu vaporasul , este frumos . Ma gandeam ce ar fi sa te poti plimba cu barca pe Bahlui prin Iasi ....

joi, 10 iulie 2008

Colegiile uninominale


Subiectul acesta sta pe buzele tuturor. : Cei care vaneaza un post caldut in Parlamentul Romaniei au facut sute de calcule si planuri. Urmeaza validarea candidatilor dupa care incepe distractia. Parerea mea e ca la alegerile parlamentare va fi HAOS de nedescris.
Am vazut astazi si varianta pe care PDL a propus-o. Ei spun ca aceasta varianta era cea mai buna.

miercuri, 9 iulie 2008

De ce nu mai vrea Simirad sa vorbeasca cu presa?

Imediat dupa ce a fost anuntat ca a castigat conducerea CJ, Constantin Simirad se arata foarte deschis fata de presa. Statea de vorba cu noi pe holurile institutiei, la telefon daca il apelai era foarte vorbaret. In schimb, acum, lucrurile s-au schimbat: nu mai este omul transparent . Gurile rele spun ca nu mai are voie sa vorbeasca deoarece a fost urecheat de liderii de partid pentru ca a vorbit cam mult si mai ales , in plus .
Ca nu vorbeste cu noi, nu e mare tragedie , pentru ca exista un purtator de cuvant ce ne transmite informatiile . Ce ma surprinde mai mult e teama pe care o vad in ochii angajatilor. Cand e vorba de Simirad , toti au emotii . " Trebuie sa intru la domnul Simirad si am niste emotii foarte mari . Daca o sa se ia de mine si o sa ma faca de toata bafta? Am auzit ca el asa face cu femeile", imi spunea zilele trecute sefa unei institutii din subordinea CJ. Pe holurile CJ toti angajatii sunt timorati , stresati .
A mai instaurat si disciplina, ceea ce nu este rau . Nimeni nu are voie sa iasa din institutie fara bilet de voie. Marea mea curiozitate e daca "domnul" Petrica Focsa va pleca din CJ cu bilet de voie sau va iesi cand va avea el chef, doar pentru ca l-a adus la nu stiu ce serviciu din CJ chiar presedintele Simirad.
Acest lucru chiar il voi urmari pentru ca am pusa pata pe el ; este o persoana incompetenta care are noroc de sprijinul celor cu functii
Dar vorba romanului, noi sa fim sanatosi ...

joi, 26 iunie 2008

Este pur si simplu gretos

Mi s-a facut o scarba enorma cand am citit pe site-ul lui Micu materialul preluat din Cotodianul. Corul lingăilor lui Năstase. Opere alese din stenograme si cine e unul dintre protagonisti??? nimeni altul decat marele liberalo-pesedist Traian Dobre
Traian Dobre (PNL) „Domnule prim-ministru, ştiu cât aţi muncit, cunosc rezultatele pe care le-aţi obţinut şi cu ce sacrificii, dacă vă aduceţi aminte, la 12.00 noaptea eraţi la birou şi zău că nu meritaţi aceste lucruri. Eu voi fi împotriva acceptării urmăririi dumneavoastră în penal.“
Uraaaaaaaaaaaaaaaa! Bravooooooo!!!!!!!!!!
Este strigator la cer
Am semnat o petitie cine vrea sa o semneze, ca nu se mai poate ....

marți, 13 mai 2008

Isterie nationala din cauza unui candidat de culoare la Iasi

Un coleg, dragut de altfel, din Iasi scrie intr-un ziar central ca un anumit domn, Camara Abubakar Manghe, candideaza pentru conducerea Consiliului Judetean din partea unui partid nesemnificativ ....nici nu mai stiu cum se numeste pentru ca nu vreau sa imi incarc memoria ...

Toate bune si frumoase, stirea a fost preluata de fel de fel de site-uri iar agentiile de stiri faceau scandal ca de ce corespondentii nu au aceasta stire .
Acest domn, care nici nu stiam ca e de fapt pe locul doi la CJ din partea acestui partid, l-am vazut f des la PD-L si ma gandeam ca si-a depus acolo adeziunea . Oricum a ajuns subiect de stire pe national , si asta e ceva...
Cica maine este conferinta de presa pe acesta tema, fratilor eu sper sa gasiti un subiect adevarat nu sa imi explicati ceva ce stiu deja ....

miercuri, 7 mai 2008

In memoriam Sorina Giosanu









Stiam de pe 8 martie ca sufera de cancer la san. Ma pregateam sa o sun sa imi spuna ce isi doreste de la ziua de 8 martie, insa cineva apropiat ei mi-a zis sa nu insist cu telefonul deoarece este foarte bolnava; ar fi fost dureros pentru Sorina Giosanu sa ii adresez o asemenea intrebarea mai ales ca probabil , in sufletul ei stia ca o asteapta viata vesnica ...

De nenumarate ori m-a invitat la birou la o cafea sa imi mai povesteasca de proiectele ei ....nu am avut timp sa ajung si acum imi pare rau ....Personal, ma asteptam sa i se ofere un loc de veci la cimitirul Eternitatea ...

Va fi condusa pe ultimul drum, sambata 10 mai, ora 12.00 la cimitirul Buna Vestire
Dumnezeu sa o ierte !

miercuri, 2 aprilie 2008

Traian Dobre la CJ

Astazi, etajul 1 din Casa Patrata era plina de liberali. Au venit la cabinetul deputatului Relu Fenechiu sa isi depuna candidaturile pentru alegerile locale. Prima senzatie a fost ca te afli in sediul PNL. A iesit din biroul lui Relu Fenechiu si deputatul Traian Dobre, care era foarte bine dispus . " Sunteti candidatul liberalilor la CJ? " l-am intrebat . El mi-a raspuns cu un zambet pe fata. "Domnul presedinte va da asemenea informatii, eu nu pot sa spun nimic"

Din cate am auzit, sunt cateva persoane care stiu acest lucru dar nu spun nimic deocamdata. Numai pentru cate caravane medicale a facut prin judet, merita ...

Iasi Plus ...gata cu ziarul de sacosa cum spunea cineva


Miercuri este ziua in care apare primul numar al ziarului Iasi Plus. Poate fi citit si pe internet la adresa www.iasiplus.ro. Cineva scria mereu cand aparea un articol intr-un anumit ziar ca a aparut informatia intr-un ziar care are tirajul de sacosa . Iasi plus are un tiraj de mii de ziare. Cat anume, va las pe voi sa ghiciti.

http://www.iasiplus.ro/index.php?page=news&cat_id=2&nws_id=17

Loredana Popovici 03:03 ( Miercuri, 02 Aprilie 2008 )
Iasi Plus este o provocare placuta pentru mine. De prima data cand am intrat in aceasta redactie, mi-am dat seama ca este locul unde visam de mult sa lucrez.
Un ziar adevarat, o echipa de profesionisti si un sediu adecvat pentru a scrie stirile. In cei 7 ani de cand practic aceasta cariera, am avut ocazia sa lucrez si la radio si la televiziune. Am facut performanta in audio-vizual pentru ca am lucrat alaturi de profesionisti.
Anul trecut, am inceput sa descopar si tainele presei scrise, dar, din nefericire, mediul in care nimerisem nu era ceea ce imi doream. Dupa un an de zile, am ocazia sa fac performanta si in presa scrisa locala. Cititi Iasi Plus si o sa aveti acces cele mai corecte stiri.